„Zeppelin Jack” şi urma din sine – cronică de Florin Caragiu
In numărul 10-11-12 din 2011 al revistei Hyperion, puteți citi cronică la volumul Zeppelin Jack, semnată de Florin Caragiu. Redau mai jos un fragment din cronică:
***
„Jack,/ spune-mi, te rog, cuvântul/ pe care ieri ţi l-am dat/ mai trăieşte?” (imponderabilia). Imponderabil, „Zeppelin Jack”-ul lui Marius Surleac (Herg Benet, 2011, volum de debut) ne invită să parcurgem topologiile neconvenţionale ale unor lumi „tăiate” şi „lipite” spre a da savoarea unei expediţii poetice în toată regula. Bio-fizician, autorul picură în poemele sale ingrediente ale specializărilor sale, fără însă a eşua în aridităţi scientiste, ci cu o continuă grijă de a găsi proporţia ideală în serviciul „umanizării” cu „ştiinţă” a lumii.
Surleac are, în mod cert, pasiunea infinitului, nu însă unul abstract, ci întruchipat de forme vii în mişcare: „împreună cu Jack levitez/ aproape de infinitul cuprins de aripile delfinilor gemeni/ deasupra valurilor (…) toate necunoscutele într-un slalom/ spre nesfârşit s-au strâns/ ca doi ochi în palme/ urma din mine” (fragment).
Traseele de lectură apar ca nişte benzi Möbius, pe care, parcurgându-le, poţi avea la orice pas surpriza să treci din lumea obişnuită la „infinitul mic”, sau de aici direct la „infinitul mare”, cu un sentiment paradoxal de „continuitate” pe care doar poezia îl poate inventa. Căci spaţiul şi timpul capătă, prin „scurtcircuitul” artistic, plasticitatea gândului, şi forţa sa de sondare creativă. Cititorul simte aceasta „pe pielea sa”: „Jack… trezeşte-te/ barba ţi s-a dublat într-o secundă/ nu cerşi scuze (…) un scris tremurat/ o lamă/ «iar de priveşti îndelung abisul, abisul va privi înlăuntrul tău»” (proiecţie).
***
Mai multe puteti citi in revista Hyperion sau pe blogul lui Florin Caragiu.
Lansare Zeppelin Jack (si nu numai) la Iasi!
Duminica, 30 octombrie, la libraria Avant-Garde (Str. Lapusneanu, nr. 16, Iasi), vor avea loc cinci lansari de carte in prezenta autorilor, printre care si volumul meu de debut Zeppelin Jack.
Incepand cu ora 14.00 va avea loc lansarea romanelor Dilar pentru o zi, de Andrei Ruse (Polirom, 2011) si Sange satanic, de Cristina Nemerovschi (Herg Benet, 2010, editia a II-a, 2011). Invitat: Liviu Antonesei
De la ora 15.30, vor fi prezentate 3 volume de poezie: Zeppelin Jack de Marius Surleac (Herg Benet, 2011), Legende urbane de Vlad Tausance (Herg Benet, 2011) si Simfonia franei de Marius Stefan Aldea (Herg Benet, 2011).
Invitati: Liviu Antonesei si Paul Gorban
Va asteptam cu drag la lansari!
Zeppelin Jack – reactii
Prima reactie online pe care volumul meu de debut a primit-o a fost cea publicata de Alexandru Petria atat pe site-ul sau personal cat si pe Agentia de Carte.
Ii multumesc domnului Alexandru Petria pentru cele scrise, pentru sfaturile date. Imi vor fi de folos mai departe.
Linkuri:
http://www.agentiadecarte.ro/2011/09/marius-surleac-sau-ce-dracovenie-i-asta/
http://alexandrupetria.wordpress.com/2011/09/07/marius-surleac-sau-ce-dracovenie-i-asta/
Zeppelin Jack on Issuu
Primele cinci poeme din Zeppelin Jack pot fi citite online pe Issuu:
Lansare carte – Zeppelin Jack
Sâmbătă, 9 iulie, de la ora 19, în Club Fire din București (la subsol – Str. Gabroveni, nr. 12) va avea loc lansarea volumului meu de debut intitulat Zeppelin Jack și apărut la Editura Herg Benet.
Invitații speciali vor fi: Traian T. Coșovei, Felix Nicolau și Mugur Grosu.
Discuții, lecturi, autografe și after-party!
Despre Zeppelin Jack:
”Poezia lui Marius Surleac musteşte de viaţă şi forţă. Plecând de la un suprarealism asimilat profund, el creează imagini noi, spectaculoase, fără să forţeze nota. Captivează prospeţimea auzului şi văzului zău – de la instantanee rustice, până la zone elevate, filosofice. Dar sunt şi referinţe şugubeţe sau răzbătătoare precum nişte trasoare la concepte care ţin de zona beat şi de contracultură. Şi nu se opreşte aici – mereu în căutare, mereu dispus să înveţe şi să inoveze. Zeppelin Jack nu e un volum unitar, dar e mai bine aşa, pentru că nu lasă răgaz plictiselii. Un adevărat roman al vieţii interioare, scris alert, ca un scurt-metraj ce nu vrea să rateze nimic din tot ce e viaţă furibundă şi deşteaptă. Într-un vocabular cu infinite resurse.” (Felix Nicolau)
“O poezie la limita dintre suprarealismul imagistic şi concretul cotidian, între niciodată şi acum, scrie poetul Marius Surleac. Strigătul său poetic pare a fi: “nu-mi fura momentul acesta/ vreau să-l modelez după asemănarea ta/ să-i dau foc şi să păşesc în fumul/ ce-a îndrăznit să te cuprindă// cenuşa o voi înmuia/ în balta ajunsă până la genunchi…”. Marius Surleac îmi apare drept un nou James Dean al generaţiei sale poetice.
Momentul poetului este de bun augur, marcând prezenţa unui autor cu convingătoare resurse stilistice. Autorul pare a se revendica din tradiţia poeţilor onirici, modelul cel mai apropiat fiind Gellu Naum asumat în mod postmodern. Versul său are vigoare şi incandescenţă, nerv şi insolenţă creativă. Marius Surleac este un anarhist al metaforei contemporane iar poemele sale sunt: “un retroproiector de instantanee cu sfinţi”.
Zeppelin Jack este brandul unei noi sensibilităţi.” (Traian T Coşovei)
“Versurile lui Marius Surleac amestecă, la un nivel onorabil, noblețea trăirilor spirituale cu frisonul unei existențe mult prea vulnerabile. Narațiunile sale lirice, străfulgerate deseori de halucinații imprevizibile, stranii, sînt un amestec de elegie și ironie, de artificiu și spontaneitate. Un tînăr poet cu mari disponibilități. În ce măsură vor deveni ele și certitudini vom vedea în viitor.” (Nicolae Sava)
Un preview al volumul Zeppelin Jack găsiți aici: http://www.libraria.hergbenet.ro/?category=4&product_id=22
One of these days
although my humble idea about you vanished
through lips, I got confused
with my bare hands I ripped your silk dress
and threw it to the dogs in one of those nights
when they got mad
sometimes I wait near the phone
an old one you’ve used to manipulate me
when being away
on the floor morning finds me
naked
I walk thousands of miles in the same room
through the same brown furniture that entrapped
your fingerprints when fire burst into the pipes
of your body
I still feel those flames within the scars of my
thenars
now, go away, be part of the wood
be one with the ground
and selfish
feel my steps searching you?
© Marius Surleac
Quatrain 6
sweet basil at the ikon stands
and once again the skies have split
the garlic’s smell just faith demands
and candles by the beasts were hit
© Marius Surleac
Comptine d’un autre automne
I run over the seas
and dive in the skylines burnt by the fires of hell
the night that will come with all its whispers
will embrace us
I find myself on pathways
the dance taking shape in my soul with your hot footsteps
bears me down – I remain trampled like an animal
on the asphalt
I rise from oblivions
the dusty accordion still throbs in the night
when I laugh in my sleep and I tell you in foreign languages
the oldest words
all that we feel for each other is relative –
the vibrations, the tears, the sighs, the embraces
I want to run madly among trees in autumn –
the soul, the leaf, the mystery, the sky, the wind, the smile
I want you to bring me down with the chain from your foot’s joint –
the hands stretched on the same sky axis
© Marius Surleac






Recent Comments