Archive

Archive for the ‘Images’ Category

„Zeppelin Jack” şi urma din sine – cronică de Florin Caragiu

November 29, 2011 Leave a comment

In numărul 10-11-12 din 2011 al revistei Hyperion, puteți citi cronică la volumul Zeppelin Jack, semnată de Florin Caragiu. Redau mai jos un fragment din cronică:

***

 „Jack,/ spune-mi, te rog, cuvântul/ pe care ieri ţi l-am dat/ mai trăieşte?” (imponderabilia). Imponderabil, „Zeppelin Jack”-ul lui Marius Surleac (Herg Benet, 2011, volum de debut) ne invită să parcurgem topologiile neconvenţionale ale unor lumi „tăiate” şi „lipite” spre a da savoarea unei expediţii poetice în toată regula. Bio-fizician, autorul picură în poemele sale ingrediente ale specializărilor sale, fără însă a eşua în aridităţi scientiste, ci cu o continuă grijă de a găsi proporţia ideală în serviciul „umanizării” cu „ştiinţă” a lumii.
Surleac are, în mod cert, pasiunea infinitului, nu însă unul abstract, ci întruchipat de forme vii în mişcare: „împreună cu Jack levitez/ aproape de infinitul cuprins de aripile delfinilor gemeni/ deasupra valurilor (…) toate necunoscutele într-un slalom/ spre nesfârşit s-au strâns/ ca doi ochi în palme/ urma din mine” (fragment).
Traseele de lectură apar ca nişte benzi Möbius, pe care, parcurgându-le, poţi avea la orice pas surpriza să treci din lumea obişnuită la „infinitul mic”, sau de aici direct la „infinitul mare”, cu un sentiment paradoxal de „continuitate” pe care doar poezia îl poate inventa. Căci spaţiul şi timpul capătă, prin „scurtcircuitul” artistic, plasticitatea gândului, şi forţa sa de sondare creativă. Cititorul simte aceasta „pe pielea sa”: „Jack… trezeşte-te/ barba ţi s-a dublat într-o secundă/ nu cerşi scuze (…) un scris tremurat/ o lamă/ «iar de priveşti îndelung abisul, abisul va privi înlăuntrul tău»” (proiecţie).

***

Mai multe puteti citi in revista Hyperion  sau pe blogul lui Florin Caragiu.

Lansare carte – Zeppelin Jack

Sâmbătă, 9 iulie, de la ora 19, în Club Fire din București (la subsol – Str. Gabroveni, nr. 12) va avea loc lansarea volumului meu de debut intitulat Zeppelin Jack și apărut la Editura Herg Benet.

Invitații speciali vor fi: Traian T. Coșovei, Felix Nicolau și Mugur Grosu.

Discuții, lecturi, autografe și after-party!

Despre Zeppelin Jack:

”Poezia lui Marius Surleac musteşte de viaţă şi forţă. Plecând de la un suprarealism asimilat profund, el creează imagini noi, spectaculoase, fără să forţeze nota. Captivează prospeţimea auzului şi văzului zău – de la instantanee rustice, până la zone elevate, filosofice. Dar sunt şi referinţe şugubeţe sau răzbătătoare precum nişte trasoare la concepte care ţin de zona beat şi de contracultură. Şi nu se opreşte aici – mereu în căutare, mereu dispus să înveţe şi să inoveze. Zeppelin Jack nu e un volum unitar, dar e mai bine aşa, pentru că nu lasă răgaz plictiselii. Un adevărat roman al vieţii interioare, scris alert, ca un scurt-metraj ce nu vrea să rateze nimic din tot ce e viaţă furibundă şi deşteaptă. Într-un vocabular cu infinite resurse.” (Felix Nicolau)

“O poezie la limita dintre suprarealismul imagistic şi concretul cotidian, între niciodată şi acum, scrie poetul Marius Surleac. Strigătul său poetic pare a fi: “nu-mi fura momentul acesta/ vreau să-l modelez după asemănarea ta/ să-i dau foc şi să păşesc în fumul/ ce-a îndrăznit să te cuprindă// cenuşa o voi înmuia/ în balta ajunsă până la genunchi…”. Marius Surleac îmi apare drept un nou James Dean al generaţiei sale poetice.
Momentul poetului este de bun augur, marcând prezenţa unui autor cu convingătoare resurse stilistice. Autorul pare a se revendica din tradiţia poeţilor onirici, modelul cel mai apropiat fiind Gellu Naum asumat în mod postmodern. Versul său are vigoare şi incandescenţă, nerv şi insolenţă creativă. Marius Surleac este un anarhist al metaforei contemporane iar poemele sale sunt: “un retroproiector de instantanee cu sfinţi”.
Zeppelin Jack este brandul unei noi sensibilităţi.”
(Traian T Coşovei)

“Versurile lui Marius Surleac amestecă, la un nivel onorabil, noblețea trăirilor spirituale cu frisonul unei existențe mult prea vulnerabile. Narațiunile sale lirice, străfulgerate deseori de halucinații imprevizibile, stranii, sînt un amestec de elegie și ironie, de artificiu și spontaneitate. Un tînăr poet cu mari disponibilități. În ce măsură vor deveni ele și certitudini vom vedea în viitor.” (Nicolae Sava)

Un preview al volumul Zeppelin Jack găsiți aici: http://www.libraria.hergbenet.ro/?category=4&product_id=22

The purpose of Space and Time

February 8, 2009 2 comments

Your own place in Universe

© Marius Surleac

Categories: Images Tags:

He@rt over the R@inbow

He@rt over the R@inbow

© Marius Surleac

Categories: Images Tags:

Jimi Hendrix

Jimi Hendrix

© Marius Surleac

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.