Jack mi-a spus în această dimineaţă să mă las de scris
să închid prăvălia pentru a nu mai stârni norii de fiecare dată
când mă enervez – nu de alta dar va fi ploaie acidă şi secetă

rănile permanent deschise peste drum, acolo unde stau rima facilă
floricelele, fluturii, vorbele dulci, s-au umplut azi de o culoare uşor
portocalie – atracţia lui g e pur şi simplu cutremurător de lichidă

o sugestie superbă m-a lovit ca o piatră – să mă apuc de pescuit
în Black Rock Desert peştii ce nu se aud, păsărilor ce-şi iau zborul
din tablourile mumificate să le arăt zâmbitor digitus impudicus
iar câinelui andaluz să-i leg de coada din clape o pisică malteză

ca ultim secret al timpurilor lipsite de consistenţă, mi-a şoptit la ureche
să încetez a mai visa – visele să le încui într-o cameră neagră, să
devină coşmaruri ca hidrele închipuirii să le transforme în scrum

© Marius Surleac

ai încercat vreodată să asculţi liniştea
să auzi secundarul ceasornicului
cum trasează cercuri invizibile
ce smulg din fiecare din noi
mişcarea?

în urma lor totul e alb

*

primul gând, al doilea, al…
toate se pierd

întunericul

unde sunt semnele,
nici un obstacol?

*

prin hublou urmăresc staţionarea sepiei
sub pleoape pervazul scârţâie
vântul
ţuţuroaie şoptesc viaţa
inima ei ca un tunet provoacă
alergii în timpane

tramvaiele bat în şine
nebune

linişte, linişte…

de ce nu aud cum curge
lacrima mea?

venele periferice ale cartierului tresar
doar sub licărirea stâlpilor de iluminat
în jurul cărora se adună fluturi, ţânţari
şi tot felul de lighioane înaripate

lângă trotuarul pe care doar frunzele
îl cunoscuseră atât de calm,
între roţi dinţate – un câine
rezemându-şi botul
de osul transformat în nisip

***

se oprise acum câteva secunde
să-şi tragă sufletul
ghemuit în faţa unui vierme uriaş

sufletul, având spume la gură,
se simte atras
magnetic
apoi intră în el
prin porii ţesutului dermic

*

instinctul îşi face loc
printre celule,
precum un fulger –
până în vârful ghearelor

*

în urma sa doar umbre sleite
se hrănesc din asfalt –

pulbere de electroni
printre pungi de gunoi

electrostatic în vârful
firelor de păr

***

ochii larg deschişi –
vârtejul creat absoarbe elementele
cvadridimensionale ca pe o copertină,
în spatele căreia
o muscă
bâzâie de zor la rana deschisă
ce-i cuprinse copiii

mi-e sete! – i-am replicat şarpelui
ce şi-a băgat colţii veninoşi în mărul
pe care aveam de gând să-l pictez

grădina e plină de copaci otrăviţi
iar limba ta sfârâie printre sânii
neştiuţi de lacrima timpului

razele soarelui îţi vor străpunge zigoţii
până când focul se va trezi
în origini

***

îmi iau şevaletul căci fumu-i pe-aproape