Leave a Reply Cancel reply
1. Literary Websites
- About Poetry
- ForwardPress
- Love Poems
- Modern American Poetry
- Neopoet
- PoemHunter
- Poetry Daily
- Poetry Foundation
- Poetry International Web
- Poetry Library
- Poetry Magazines
- Poetry.com
- Poetry.org
- PoetryUK
- Poets Against War
- Red Room
- The Observer
- The Poem – Contemporary British and Irish Poetry
- The Poetry Society
- The Prose Poem
- The War Poetry
- Tower Poetry
- Yvonne’s War Poetry
2. Romanian Literary Magazines and Websites
- Agonia.eu
- Artgotica
- Blitz Show – Romanian Slam Show
- Bookblog
- Convorbiri Literare Magazine
- Dan C. Mihailescu
- E-Magazine Translation Cafe
- Ecouri Literare Magazine
- EgoPhobia – eMagazine
- Fabrica de Literatura
- Feedback Magazine
- Hyperliteratura
- Observator Cultural
- Oglinda Literara Magazine
- Poesis Moldaviae
- Reţeaua literară
- Rocultura
- Romanian Kukai
- Singur Magazine
3. THE List ... I enjoy watching
- Ada Ionescu
- Adrian Creţu
- Alice Drogoreanu
- Andra Rotaru
- Annie Benny
- Catalina Balan
- Constantin Severin
- Corina Dragomir
- Corina Gina Papouis
- Cristi Cotarcea
- Cătălina George
- Dan Carlea – editoriale
- Dan Cârlea
- Dan Mihuţ
- Dana Banu
- Daniel D. Marin
- Daniela Luca
- Diana Iepure
- Doru Emanuel Iconar – different than haiku
- Doru Emanuel Iconar – PPR
- Eugen Bot
- Eugenia Reiter
- Felix Nicolau
- Felix Nicolau … new
- Florin Caragiu
- Florin Halalau
- Gelu Diaconu
- Gelu Vlasin
- Ilies Gorzo
- Ionut Popa
- Laurentiu Ion
- Leonard Ancuţa
- Li's blog
- Maria Tirenescu
- Marius Ianuş
- Me Talk Pretty – Iulia – Rulez
- Miruna Vlada
- Mugur Grosu
- Octavian Soviany
- Ovia Herbert
- Ovia's new Rotocolars
- Paul Blaj
- Paul Gorban
- Robert Cozmeanu
- Răzvan Ţupa
- Stacey Wilson
- Ţ-shirt
4. Briliant photography I enjoy watching
5. The Surrealist Stuff
6. Where do I post my literary texts
7. Some good music
- AC DC
- Anathema
- Aziza Mustafa Zadeh
- Canned Heat
- Cannibal Corpse
- Cesaria Evora
- Charlie Parker
- Chick Corea
- Creedence Clearwater Revival
- Crematory
- Die Krupps
- Dream Theater
- Duke Ellington
- Firma
- Hotel Fetish
- Imogen Heap
- Indian Fall
- Janis Joplin
- Jimi Hendrix
- Katie Melua
- Led Zeppelin
- Magica
- Metal Church
- Mortification
- Nicolas Simion
- Nokturnal Mortum
- Obituary
- Pantera
- Pink Floyd
- Psycho Symphony
- Queen
- Rudra
- Ryuichi Sakamoto
- Sivert Høyem
- Sportfreunde Stiller
- Stratovarius
- Taine
- The Beatles
- The Doors
- The Prodigy
- The Scorpions
- The Thrills
- The Who
- Thelonious Monk
- Tiarra
- TOOL
- Trans-Siberian Orchestra
- Transatlantic
- Urma
- Voices Of Silence
- Warganism
- Yann Tiersen
| M | T | W | T | F | S | S |
|---|---|---|---|---|---|---|
| « Nov | ||||||
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | ||
| 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
| 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
| 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
| 27 | 28 | 29 | ||||
Archives
Categories
Recent Comments
| Gaptek Update on Quatrain 6 | |
| phantasrealismus on Zeppelin Jack – rea… | |
| Alexandru Petria on Zeppelin Jack – rea… | |
| Waylon Mitri on My Romanian Poetry | |
| moncler jackets for … on My Romanian Poetry |
Blog Stats
- 16,657 hits


Multiple Personality Disorder
[O cameră, o masă albastră, pereţi albi, 3 scaune cu 3 persoane discutând: un tânăr, mama sa şi doctorul]
John: Vezi acea pată de pe masa albă, de pe masa umedă şi lucioasă, o vezi?
John: (cu o privire pierdută) O vezi?
Dr. Psy: Nu! Ţi-am mai spus ca nu există aşa ceva; mai mult decât atât, masa este albastră, iar deasupra este întinsă o faţă de masă.
John: (visător) Era în perioada în care Lady Lucy venea pe la noi să-l viziteze pe tata – în timp ce îşi beau cafeaua, accidental ea a vărsat o picătură pe masă. Afară este o zi aşa minunată – soarele strălucea, păsările cântau, vântul plutea uşor printre frunzele ruginii ale copacilor şi …
Dr. Psy: Scuză-mă, dar cine este Lady Lucy?
John: (cu un aer matur) Era un asistent de serviciu al tatălui meu. Am menţionat faptul că tatăl meu este avocat – el ştie cum funcţionează legile în aceste timpuri grele, când nimeni nu dă un ban pe integritatea umană, sau pe demnitate!
Dr. Psy: Stai un pic, dar tu nu ai tată; tatăl tău a murit când aveai zece ani, şi în mod sigur nu era avocat. Abia dacă găsea ceva de lucru ca să vă întreţină pe tine şi pe mama ta.
John: (cu o postură agresivă) Eu am tată!!!
John: Mama nu mai este printre noi. Ea ne priveşte de undeva de sus. Ştii că undeva sus, în cer, ascunzându-se printre nori, este Dumnezeu? Mama mi-a spus aseară – am întâlnit-o în vis.
Dr. Psy: John, mama ta este în viaţă şi se află aici, în dreapta. Despre cine vorbeşti?
Margaret: John???
Margaret: Cine este John? – Nu ştiu pe nimeni cu numele acesta. Nimeni, m-ai înţeles? Nimeni!
Dr. Psy: (surprins, gânditor) Margaret?
Margaret: Da, numele meu este Margaret. Mama mi-a pus acest nume când m-am născut; mi-a spus că este numele unei prinţese, deci sunt o prinţesă (cu o privire mândră). Sunt o fată încântătoare, ştii asta?
Dr. Psy: Ştii cine sunt eu?
Margaret: Desigur! Tu eşti verişoara mea Eve! Ai venit să te joci cu mine? Am păpuşile în camera mea şi putem merge să ne jucăm de-a doctorii. Eu voi fi doctorul, iar tu vei fi pacientul meu. Tu eşti bolnavă şi eu va trebui să te tratez ca să te faci bine.
Dr. Psy: Margaret, câţi ani ai?
Margaret: Am zece ani, mă numesc Margaret şi sunt în clasa a treia!
Dr. Psy: (curios) Şi n-ar trebui să fii la şcoală acum?
Margaret: Nu, de câte ori trebuie să-ţi spun că am un profesor personal. El mă învaţă cum să desenez, cum să cânt, cum să dansez la ocazii speciale … ştiu chiar şi în ce secol ne aflăm! (încântată) Suntem în secolul al optsprezecelea! Ştiai asta?
Dr. Psy: Nu ştiam. Sunt uimit de cât de multe ştii. Dar … ocazii speciale? Ce fel de ocazii?
Margaret: (răsucindu-şi degetele) Când mama şi tata organizează un banchet la castel, mă lasă să port rochia albă şi mă iau cu ei. Apoi, la castel întâlnesc mulţi copii şi dansăm, ne jucăm, cântăm … tot felul de lucruri frumoase.
Margaret: (insistentă) Ştiai că rochiile albe sunt făcute pentru prinţese? Eu ştiu, mama mea mi-a spus! Nu e nemaipomenit?
Dr. Psy: Dar …
Margaret: (un pic cam surprinsă) … de ce nu ai venit la castel? Nu ai primit invitaţie?
Dr. Psy: Hmmm! Ba da, am primit, dar am avut o problemă astfel că părinţii nu m-au lăsat să ies.
Margaret: Dar acum eşti aici! Hai să mergem sus să ne jucăm cu păpuşile! Te implor!
Dr. Psy: Bine! Bine! Vom merge. Dar cine sunt părinţii tăi?
Margaret: Cum aşa? Doar îmi cunoşti părinţii. Ei sunt unchiul şi mătuşa ta.
Dr. Psy: … da, dar am uitat.
Margaret: (cu o privire reprobatoare) … vezi dacă nu mergi la şcoală, nu eşti la fel de deşteaptă ca mine. Bine, asta va fi ultima oară când îţi voi spune, să-ţi fie clar!
Margaret: Mama mea … mama mea este cunoscută de către toţi oamenii din oraş; chiar şi cerşetorii îi pronunţă numele întotdeauna când iese în oraş.
Margaret: Ei nu îi plac cerşetorii – am auzit-o vorbind cu tata în sufragerie. Îi este silă. Dar hai să mergem în camera mea. Hai să ne jucăm de-a doctorii. Tu vei fi pacientul, iar eu voi fi doctorul, astfel voi putea să-ţi tratez boala.
Dr. Psy: Zi-mi despre tatăl tău. Unde e el, ce profesie are?
Margaret: (mândră, cu un zâmbet larg) Ah! Tatăl meu este primarul oraşului. El este un mare om, mare caracter, de asemenea este recunoscut de către oamenii din oraş. El este un fel de doctor, dar unul mai mare. El poate trata „boala” oraşului. Toţi oamenii vin la el pentru a-şi rezolva nevoile, pentru ajutor.
Margaret: Dar de ce mă întrebi toate acestea? Nu ai venit să te joci cu păpuşile, cu mine?
Dr. Psy: Hmm! Da, am venit – hai să mergem sus!
Margaret: (alergând prin camera cu o singură masă şi scaune) Ura! Eu voi fi doctorul! Eu voi fi doctorul!
Dr. Psy: Margaret, fii calmă! Ai grijă!
John: (lovind masa) Uff! Mă doare capul. Ţi-am mai zis şi înainte să ştergi acea pată. Acum am încercat să o privesc mai îndeaproape şi am căzut de pe scaun.
John: (confuz) Cine este Margaret?
Dr. Psy: Tu nu eşti Margaret?
John: Binenţeles că nu sunt Margaret! Sunt un băiat, cum să fiu o fată? Ai grijă ce cuvinte foloseşti!
Dr. Psy: Dar alergai!
John: (trist) Alergam?
John: Eu nu pot să alerg. Picioarele mi-au fost amputate. Într-o zi, când traversam strada, o maşină m-a accidentat. Din această cauză, acum privesc minunile de dincolo de fereastra camerei mele plictisitoare. După ce mama a murit, tatăl meu s-a schimbat.
John: Nu mai era cum obişnuia să fie, mai ales din cauză că se îndrăgostise de Lady Lucy; dar acum este şi ea sus în ceruri, ascunzându-se printre nori cu Dumnezeu şi cu mama.
Dr. Psy: John, câţi ani ai tu?
John: Am treizeci şi doi de ani, cel puţin aşa cred – nu îmi aduc aminte, din cauza căzăturii, din cauza mesei, din cauza petei! De câte ori trebuie să îţi cer să cureţi acea pată de cafea?
Dr. Psy: (notând ceva în carneţel) Înţeleg. Şi în ce an suntem acum?
John: Suntem în data de 27 Septembrie 1932. Afară este o zi aşa minunată – soarele străluceşte, păsările cântă, vântul pluteşte uşor printre frunzele ruginii ale copacilor, iar eu stau imobilizat în acest scaun blestemat …
[După câteva minute John adormise; între timp, Dr. Psy vorbeşte cu mama sa despre simptome]
Dr. Psy: Într-adevăr, Sigmund pare să sufere de tulburări de personalitate multiplă!
Mama lui Sigmund: Acum ştiu. Am fost şocată când discutam, iar el se comporta cu mine ca şi cum aş fi fost o persoană străină – mi-a pus tot felul de nume străine, avea tot felul de manifestări.
Dr. Psy: Îmi pare foarte rău pentru dumneavoastră.
Mama lui Sigmund: Vă mulţumesc! La început nu am crezut că va fi o problemă, dar după ce a apărut şi al treilea ego am ştiut că ceva nu e în regulă cu el şi am decis să apelez la dumneavoastră. Există vreo posibilitate să îmi aduc fiul la normal?
Dr. Psy: Mi-e teamă că nu! Aceste tulburări psihice sunt foarte greu de suportat de către familii, dar mai greu este pentru pacienţii în cauză. Îmi pare rău, numai Dumnezeu îl mai poate schimba.
Simţul autenticităţii
(undeva, apropiindu-se de un parc, ea –
în parc, el)
Ea: Bună! Ce faci? De ce stai acolo şi fumezi trabuc?
El: (citind dintr-un ziar, fără a ridica privirea) Nu e treaba ta. Aşa că lasă-mă-n pace, nu mă deranja – nu am timp să port conversaţii cu persoane străine. Sunt ocupat, nu vezi?
Ea: (dezamăgită, cu lacrimi în ochi) Să ştii că eşti foarte nepoliticos. Tocmai treceam prin preajmă şi când te-am văzut am venit într-un suflet până la tine. Din acel moment am ştiut că Dumnezeu este undeva sus şi are grijă de mine, mă veghează şi îmi arată calea cea bună pentru a-mi împlini scopul în viaţă.
Am traversat strada în grabă, o maşină era cât pe ce să mă izbească la pământ, şi după toate astea îmi tulburi gândurile, mă faci să-mi pun mii de întrebări; m-ai surprins cu această atitudine. (nervoasă) De ce te comporţi aşa?
El: (în continuare cu privire pierdută în ziar) Ţi-am spus să mă laşi în pace; am de terminat ziarul şi nu am timp de prostii.
Ea: Nu-ţi aminteşti, nu? Ştii cine sunt eu? Te rog uită-te la mine când vorbesc cu tine!
El: (ridicându-şi chipul) Bine! Deci, cine eşti tu şi ce, pentru numele Domnului, vrei?
(un pic curios) Parcă îmi eşti totuşi destul de familiară! Te ştiu de undeva, te-am mai văzut cumva înainte?
Ea: (deranjată) Ce fel de întrebări sunt acestea? Eşti bolnav, ai înnebunit? S-a întâmplat ceva cu tine în toată această perioadă? Mă omori cu astfel de tâmpenii! Trebuie să fii …
El: (ameţit) Tu … chiar eşti tu? Nu se poate!
Ea: Da, sunt soţia ta … nu am murit, eu sunt …
El: … eşti moartă, ştiu asta. Erai în moarte clinică.
Ea: (nervoasă) Te-ai ţicnit?
El: (şovăielnic) Am avut grijă de tine timp de şapte ani după care am decis că trebuie să-mi continui viaţa – doctorii mi-au dat de înţeles că şansele ca tu să îţi mai revii sunt mult prea mici.
Ea: Da, probabil, te cred … dar uite-mă aici. Au trecut mai bine de cinsprezece ani de la accident. Atât de mult timp am fost ţinută în viaţă de aparate!
El: Nu este posibil! Eşti moartă; angajaţii spitalului m-au sunat să-mi spună că probabilitatea de a-ţi reveni este de una la un miliard … aşa că m-au lăsat cu singura posibilitate: moartea! Angajaţii…
(deşi un pic cam timid) Eşti chiar tu? Nu înţeleg, sunt uimit … nu am cuvinte să-mi exprim uimirea, sunt marcat. Este un dar divin!
Ea: Da, ştiu. Dar partea rea e că nu îmi aduc aminte perioada cât am fost în comă, nu mai am nici o amintire; e ca şi cum m-am trezit din somn iar cinsprezece ani au devenit la fel ca o noapte pentru mine, atât a trecut pentru mine … o noapte. Cred că sunt foarte multe lucruri pe care trebuie să mi le povesteşti, amintiri, momentele frumoase pe care le-ai avut…
El: …da, într-adevăr! Te rog, ia loc pe bancă.
Ea: …şi să-mi spui ce face fiul nostru; cum se simte, e bine?
El: Fiul nostru e bine, şi-a terminat studiile iar acum este doctor.
Ea: Uau! Sunt atât de fericită. A trecut atât de mult timp. El unde e?
El: E acasă. L-am văzut în această dimineaţă, era ca şi cum nu aş fi simţit trecerea timpului. Am încercat să vorbesc cu el dar a fost în zadar. Nu m-a ascultat un moment … (râzând) se comporta cu mine de parcă nici nu aş fi fost prin preajmă. Cine ştie, poate că azi nu se simte prea bine şi oricum are treburi mai importante de rezolvat.
Aşa că mi-am luat ziarul de dimineaţă, pipa şi cutia de chibrituri de pe masă şi uite-mă aici … stând pe această bancă, în parc, aceeaşi bancă pe care obişnuiam amândoi să stăm cu mult timp în urmă.
Ea: Într-adevăr, a trecut atât de mult timp, ce amintiri frumoase…
El: Îmi amintesc de noapte în care te-am întâlnit; tu căutai pe cineva şi s-a întâmplat să mă întâlneşti pe mine, deşi amândoi căutam două persoane diferite.
Ea: Exact, dar asta e soarta, te poate purta în timp şi spaţiu, în locuri la care nu te-ai fi gândit vreodată. Nu avem cum să ştim ce ne rezervă viitorul. Acum stăm amândoi în această zonă de odihnă, mirosind parfumul naturii, simţindu-i aerul proaspăt şi bucurându-ne de recunoştiinţa sa.
El: Cred că fiul nostru va fi foarte bucuros, şocat chiar, să afle că nu ai murit. Va fi uimit şi nu cred că va avea cuvinte să-şi exprime sentimentele.
Ea: Abia aştept să-l văd, să-l îmbrăţişez şi să-i sărut obrajii, să-l privesc şi apoi, în timp, amândoi să mă ajutaţi să îmi reconstruiesc o parte din perioada piedută, din amintirile pierdute … să reînvii.
El: Draga mea, vei avea tot timpul din lume să recuperezi tot ce ai pierdut.
Hai să mergem la spitalul unde lucrează fiul nostru, să-i facem o surpriză. Dacă pe mine nu m-a băgat în seamă dimineaţă, sunt foarte sigur că-l vei „lovi” şi va rămâne fără cuvinte.
Ea: Cu voia Domnului, sper să îşi amintească măcar câtuşi de puţin de mine!
El: Sunt sigur că îşi va aminti!
Ea: Foarte bine atunci, să mergem!
***
(în spital)
Ea: Acela este fiul meu? E el, scumpul meu copil?
El: Da draga mea, e fiul nostru. Hai să mergem să-l luăm prin surprindere!
Ea: (apropiindu-se de fiu) Bună dragul meu fiu! Cum te simţi? Sunt eu, mama ta! Mi-a fost atât de dor de tine!
El: Hei, fiule! Ea e mama ta, ai şi tu bunul simţ să-i răspunzi? Te înţeleg că nu ţi-o aminteşti, dar acum stă în faţa ochilor tăi iar tu nici nu vrei să o priveşti.
Ea: (înspăimântată) Ce se întâmplă, de ce nu răspunde, de ce e atât de tăcut?
El: (oarecum mirat) Nu înţeleg! Fiule, trezeşte-te! Suntem aici! Răspunde! (încercând să-l mişte) Înţelegi?
Ea: (şocată) O, Doamne!!!